Dictionar

imagina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. imaginer, lat. imaginari)

1. a-și închipui ceva.
2. a concepe, a inventa.
 

imaginabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imaginable, lat. imaginabilis)

1. care se poate imagina.
 

imaginar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imaginaire)

1. adj. plăsmuit de imaginație; închipuit, nereal, fictiv.
2. (mat.; despre numere) al cărui pătrat este un număr negativ.
3. s. n. domeniu al imaginației; ceea ce este imaginat.
4. (poet.) imaginație; ansamblul manifestărilor acesteia.
 

imaginare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (imagina)

1. acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei.
2. reprezentare mentală a unor lucruri inexistente.
3. (prin ext.) inventare, născocire.
 

imaginație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imagination, lat. imaginatio)

1. capacitatea de a transforma reprezentările ce reflectă realitatea existentă și de a crea pe această bază noi reprezentări; invenție.
2. închipuire, fantezie.
 

imaginativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imaginatif)

1. dotat cu imaginație (vie).
 

aleatorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aléatorisme)

1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului și a imaginației spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății improvizatorice a interpretului.
 

alegorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu.
3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.
 

almicantarat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almicantarat)

1. cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, pe care toți aștrii au aceeași înălțime.
 

anecdotist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (anecdotă + -ist, cf. fr. anecdotiste)

1. autor, povestitor de anecdote.
2. cel care are obiceiul de a culege și de a spune anecdote (uneori imaginare).
 

aparent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apparent, lat. apparens)

1. adj. nereal, imaginar; fals.
2. evident, vizibil.
3. adv. în aparență.
 

autoacuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-accusation)

1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.
2. formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.