imaginar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imaginaire)

1. adj. plăsmuit de imaginație; închipuit, nereal, fictiv.
2. (mat.; despre numere) al cărui pătrat este un număr negativ.
3. s. n. domeniu al imaginației; ceea ce este imaginat.
4. (poet.) imaginație; ansamblul manifestărilor acesteia.

imaginare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (imagina)

1. acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei.
2. reprezentare mentală a unor lucruri inexistente.
3. (prin ext.) inventare, născocire.

alegorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu.
3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.

almicantarat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almicantarat)

1. cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, pe care toți aștrii au aceeași înălțime.

anecdotist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (anecdotă + -ist, cf. fr. anecdotiste)

1. autor, povestitor de anecdote.
2. cel care are obiceiul de a culege și de a spune anecdote (uneori imaginare).

aparent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apparent, lat. apparens)

1. adj. nereal, imaginar; fals.
2. evident, vizibil.
3. adv. în aparență.

autoacuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-accusation)

1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.
2. formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.

axă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. axe, germ. Achse)

1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotație = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei și prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafețe față de care acestea prezintă anumite proprietăți de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care unește polii Pământului până la intersecția cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia și aliații lor.