Dictionar

caiman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caïman, sp. caiman)

1. crocodil din fluviile și lacurile Americii Centrale și de Sud, înrudit cu aligatorii.
 

imanent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immanent, lat. immanens)

1. propriu naturii, esenței obiectului, care acționează din interiorul lui; intrinsec.
 

imanență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immanence, lat. immanentia)

1. însușirea, starea a ceea ce este imanent.
 

imanentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immanentisme)

1. doctrină filozofică potrivit căreia existența, realitatea reprezintă proiecția conștiinței, este „imanentă” acesteia.
 

imanentist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).
2. II. adept al imanentismului.
3. (antonim) transcendentalism.
 

miciman

Parte de vorbire:  s.m. (desuet)  
Etimologie: (rus. мичман)

1. grad de subofițer în marină; persoana cu acest grad.
 

adhortativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Adhortativ)

1. formă a imperativului la persoana I plural, exprimând un îndemn.
 

afereză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei inițiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.
2. poezie rebusistă din două părți, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obține un alt cuvânt, definit în a doua parte.
3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunțându-se ceea ce este demn de reținut.
 

apeiron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. apeiron)

1. (fil.; la Anaximandru) element primar și cauză materială a lucrurilor, materie indeterminată și infinită (aerul, apa, focul și pământul).
 

Apocalips

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocalypse, gr. apokalypsis)

1. viziune mistică înspăimântătoare a sfârșitului lumii în religia creștină.
2. scriere care înfățișează alegoric sfârșitul lumii.
 

boșiman, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. boschiman)

1. adj., s.m.f. (băștinaș) dintr-o populație negridă din sudul Africii (deșertul Kalahari).
2. (s. f.) limbă vorbită de boșimani.
 

bulevardist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bulevard + -ist)

1. om plimbăreț, care bate toată ziua bulevardele; derbedeu, haimana; bulevardier.