Dictionar

ghimpar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (ghimpe + -ar)

1. (tehn.) tijă prevăzută cu ghimpi la unul din capete, folosită la extragerea diferitelor unelte sau piese rămase accidental în gaura unei sonde.
 

impar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. impar)

1. (despre numere întregi) fără soț.
 

imparabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imparable)

1. care nu poate fi evitat.
 

impardonabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impardonnable)

1. care nu poate fi iertat; care nu poate fi scuzat; de neiertat.
2. (antonime) pardonabil, scuzabil.
 

IMPARI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. impari-, cf. lat. impar, -is)

1. „inegal”.
 

imparicopitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. imparidigités)

1. ordin de mamifere copitate, erbivore, nerumegătoare, cu un număr impar de degete; perisodactile.
 

adept, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adepte, lat. adeptus)

1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.
2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.
3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.
 

anizoploid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anisoploïde)

1. (biol.) cu număr impar de cromozomi.
 

anortoploid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anorthoploïde)

1. (despre organisme) cu un număr impar de cromozomi.
 

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
 

armonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.
2. sunete ~ce (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport.
 

augustal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. augustal)

1. preot, ofițer atașat persoanei împăratului roman (August).