Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT imperfectus; vitious; defectivus; incompletus
2. FR imparfait; incomplet; défecteux; defectif
3. EN imperfect; defective; incomplete
4. DE unvollkommen; unvollständig; mangelhaft
5. RU недорaзвитый; несовершенный; неполный
6. HU tökéletlen, befejezetlen, anamorf (gombák)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. imperfectus, după fr. imparfait)
1. adj. (şi adv.) care nu este perfect; nedesăvârşit.
2. s. n. timp verbal al modului indicativ care arată o acţiune neterminată, de durată.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. imperfectible)
1. care nu este perfectibil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imperfection, lat. imperfectio)
1. starea a ceea ce este imperfect.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. imperfectif)
1. (aspect al verbului) care arată că acţiunea se repetă sau este în curs de desfăşurare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archétype, lat. archetypum)
1. (fil.; la Platon) modelul prim, iniţial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiţiei şi intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis şi în mituri.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assonance, it. assonanza)
1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiaşi vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoţită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. atél/o/-, cf. gr. ateles „imperfect, incomplet”)
1. „incomplet, imperfect, defect, defectuos”.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quasi-contrat)
1. aranjament fără o perfectare legală; angajament implicit, independent de orice contract.
2. contract imperfect încheiat între guvern şi producător în vederea încurajării unei anumite producţii.
3. acord între autoritățile publice și un producător pentru a susține o producție.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. defectus, germ. Defekt)
1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecţiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc.
5. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. défectivité)
1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.