Dictionar

imperiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. imperium)

1. stat monarhic condus de un împărat.
2. teritoriu, stat dominant și regiunile cotropite de acesta.
3. sub ~l... = sub stăpânirea..., sub influență..., determinat de...
 

annona

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. annona)

1. (în Roma antică, în perioada imperiului) obligație a populației de a aproviziona orașele și armata.
2. (în Imperiul Bizantin) tain al soldaților.
 

arhicancelar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. archichancelier)

1. demnitar, în imperiul francez, în fruntea serviciilor justiției sau administrației; protonotar; prim-cancelar.
2. (ist.) demnitar al Imperiului Napoleonian.
 

aulic 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aulicus)

1. tribunal suprem al vechiului Imperiu German.
 

aulic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aulique, lat. aulicus)

1. de curte; rafinat, elegant.
2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.
 

aureus

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. aureus)

1. (antichitate) monedă romană de aur care a fost folosită pe toată durata Imperiului Roman.
 

bazilisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. basilissa)

1. soție a unui bazileu.
2. titlu de împărăteasă în Imperiul Bizantin.
3. (var.) basilisă.