reimplantare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. réimplantation)

1. (med.) acțiunea de repunere la loc a unui organ sau membru secționat.
2. (med.) acțiunea de implantare a unui organ într-un loc diferit, de reintroducere a unui dinte în alveolă etc.

alotriodonție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. allotriodontia)

1. implantare anormală a dinților.

alveolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alvéole)

1. cavitate de implantare a dinților în osul maxilar.
2. ~ pulmonară = fiecare dintre micile cavități ce se găsesc în plămâni la capătul bronhiilor.
3. căsuță construită de albine în fagure.
4. (bot.) scobitură.
5. locaș în care stau semințele în distribuitorul unei semănători sau al unui trior.
6. loc retras de la alinierea unei străzi, a unei alei, dintr-un spațiu plantat.
7. scobitură creată la suprafața unei roci omogene.
8. ~ eoliană = mică adâncitură a solului săpată de vânt în regiunile de deșert.
9. fiecare dintre scobiturile practicate în balconetul unui frigider, pentru păstrarea ouălor.

implantație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. implantation)

1. acțiunea de a implanta, de a introduce un lucru în altul, și rezultatul ei; implantare.
2. (med.) introducere pe cale chirurgicală într-un organism a unor medicamente, organe, țesuturi, etc.
3. (chirurgie dentară) introducerea unui element dentar în cavitatea lăsată de extragerea unui dinte.
4. maniera în care sunt implantate firele de păr.

pacemaker

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. pacemaker, /péis-méicăr/)

1. regiune a inimii unde ia naștere excitația motrice.
2. element funcțional capabil să imprime bioritmul său unui ansamblu de elemente oscilante.
3. (p. ext.) reacție biochimică dintr-un lanț enzimatic care își impune ritmul întregului lanț.
4. s. n. aparat electric pentru a stimula ritmul cardiac anormal; stimulator cardiac.
5. ~ cerebral = implantare de electrozi pe suprafața creierului, pentru autostimularea electrică.

sesil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sessile, lat. sessilis)

1. (despre frunze, flori, fructe) fixat direct pe suport, fără pețiol sau peduncul.
2. (despre animale) fixat direct de substrat.
3. (despre tumori) cu o largă bază de implantare.

reimplantare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. réimplantation)

1. (med.) acțiunea de repunere la loc a unui organ sau membru secționat.
2. (med.) acțiunea de implantare a unui organ într-un loc diferit, de reintroducere a unui dinte în alveolă etc.