Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. implication, lat. implicatio)
1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.
2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces.
3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers.
4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua.
5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. anthobiology)
1. zonă de cercetare ecologică care studiază factorii evolutivi care au modelat structurile, comportamentul și aspectele fiziologice implicate în înflorirea plantelor; biologie florală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)
1. de cauză, referitor la cauză.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.
3. (log.) implicaţie ~ă = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ciliaire)
1. care are formă de cil; care se referă la cili.
2. califică elementele anatomice legate de motricitatea oculară.
3. (anat.) corp ~ = porțiunea anterioară a coroidei de care este atașat cristalinul.
4. (anat.) ganglion ~ = ganglion nervos implicat în motricitatea oculară.
5. (anat.) mușchi ~ = mușchiul irisului implicat în acomodare.
6. (anat.) nerv ~ = nerv implicat în motricitatea oculară.
7. (anat.) proces ~ = glandă situată în spatele irisului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Kobalamin)
1. (biochimie) vitamină hidrosolubilă implicată în metabolismul fiecărei celule din corpul uman; vitamina B12.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conséquence, lat. consequentia)
1. faptul de a fi consecvent.
2. (în logica scolastică) implicaţia şi decurgerea formulelor logice una din alta.
3. caracteristică a gândirii corecte care respectă legile şi regulile de formare şi transformare într-un sistem deductiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. emblème, lat., gr. emblema)
1. (ant.) compoziție decorativă cu sens simbolic, centrată pe un semn geometric sau zoomorf și având implicații mitologice.
2. mozaic încastrat în pereții sălilor romane.
3. obiect, semn grafic, imagine care simbolizează o anumită idee.