Parte de vorbire: s.f.
Origine: (implora)
1. acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorat, implorație.
2. rugăminte stăruitoare, cerere insistentă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. exoratio, fr. exoration)
1. rugă, implorare cu scopul de a îndupleca pe cineva.
2. cerere de iertare, de clemență, adresată lui Dumnezeu.
3. (var.) (înv.) essorațiune, (înv.) exorațiune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. imploration)
1. acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorare.
2. rugăminte, cerere insistentă; cuvinte, gesturi de suplicație.
3. (var.) (înv.) implorațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. supplication, lat. supplicatio)
1. rugăciune publică ordonată în anumite ocazii de senatul roman.
2. observaţie adresată după Restauraţie parlamentul francez regelui.
3. rugăminte umilă, implorare fierbite.