import

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Import)

1. introducerea de mărfuri străine în țară prin cumpărare sau pe cale de schimb; mărfurile importate.
2. ~ invizibil = cumpărare de servicii din alte țări (operații de transport, asigurare, credit, licențe, servicii de turism etc.); de ~ = a) importat; b) (fig.) care nu are legătură cu realitățile locale; străin.

import-export

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. import-export)

1. comerț de produse importate și exportate.

importa 1

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. importer)

1. a face import, a aduce în țară mărfuri prin import.
2. (fig.) a introduce obiceiuri, mode etc. străine.

importa 2

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. importer)

1. a prezenta importanță, interes (pentru cineva).

importabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. importable)

1. care poate fi importat; permis, admis la import.
2. (antonim) exportabil.

important, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. important)

1. însemnat.
2. influent; de vază.
3. (ir.) plin de aroganță.

importanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. importance)

1. ceea ce face ca un lucru să prezinte mare interes, valoare, însemnătate.
2. a-și da ~ = a se îngâmfa, a-și da aere de superioritate; plin de ~ = încrezut.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

accesiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accession, lat. accessio)

1. (jur.) mod de dobândire a unei proprietăți prin alipirea unui bun la altul mai important.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

aferent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.
2. care se cuvine, revine cuiva.
3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.

ambeta

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (învechit)  
Etimologie: (fr. embêter)

1. a cauza dezagrement; a enerva, a importuna pe cineva; a supăra, a deranja.
2. a resimți plictiseală, a fi plictisit; a (se) plictisi.