OK
X
important, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. important)
1.
însemnat.
2.
influent;
de
vază.
3.
(ir.)
plin
de
aroganță.
importanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. importance)
1.
ceea
ce
face
ca
un
lucru
să
prezinte
mare
interes,
valoare,
însemnătate.
2.
a-și
da
~
=
a
se
îngâmfa,
a-și
da
aere
de
superioritate;
plin
de
~
=
încrezut.
importantisim, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. importantissimo)
1.
foarte
important.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
accent
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)
1.
intonație
specială
a
unei
silabe
dintr-un
cuvânt
prin
mărirea
intensității
vocii.
2.
semn
grafic
care
indică
această
intonație.
3.
(muz.)
emisiune
mai
intensă
a
unui
sunet,
a
unui
acord.
4.
mod
specific
de
a
vorbi
o
limbă,
un
dialect.
5.
inflexiune
afectivă
a
vocii.
6.
(fig.)
importanță.
7.
a
pune
~ul
(pe)
=
a
sublinia,
a
scoate
în
relief.
accesiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accession, lat. accessio)
1.
(jur.)
mod
de
dobândire
a
unei
proprietăți
prin
alipirea
unui
bun
la
altul
mai
important.
acord
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)
1.
comunitate
de
vederi;
consens,
asentiment;
acceptare.
2.
a
cădea
de
~
=
a
se
învoi;
de
comun
~
=
a)
în
perfectă
înțelegere;
b)
în
unanimitate.
3.
înțelegere
privitoare
la
relațiile
de
colaborare
și
de
cooperare
între
state,
partide
politice,
organizații.
4.
formă
de
retribuție
a
muncii
prestate.
5.
~
global
=
formă
de
organizare
și
de
retribuire
a
muncii
prin
care
se
leagă
mărimea
veniturilor
personale
cu
cantitatea,
calitatea
și
importanța
muncii
prestate.
6.
concordanță
în
număr,
gen,
caz,
persoană
între
care
există
raporturi
sintactice.
7.
(fiz.)
egalitate
a
frecvențelor
de
oscilație
a
două
sau
mai
multe
aparate,
sisteme
etc.;
sintonie.
8.
(muz.)
reunire
a
cel
puțin
trei
sunete,
formând
o
armonie;
disciplină
care
studiază
legile
de
bază
ale
suprapunerii
sunetelor
muzicale.
aferent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)
1.
în
legătură
cu
ceva.
2.
care
se
cuvine,
revine
cuiva.
3.
(anat.;
despre
vase,
nervi)
care
merge
de
la
periferie
către
un
centru
important
sau
un
organ.
anodin, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. anodin)
1.
care
este
lipsit
de
importanță;
neimportant,
neînsemnat.
2.
care
este
nesemnificativ,
insignifiant;
care
nu
are
valoare.
3.
care
nu
produce
rău;
fără
consecințe;
inofensiv.
4.
care
este
tern,
plictisitor,
fără
caracteristici
speciale.