impuls

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. impulse, lat. impulsus)

1. forță, imbold, stimul capabil să determine o acțiune, o mișcare.
2. (fil.) ~ primar = impuls inițial imprimat de divinitate, căruia i s-ar datora mișcarea materiei.
3. (electron.) grup de oscilații de foarte înaltă frecvență care se succed periodic într-

cvasiimpuls

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cvasi- + impuls)

1. (fizică) mărime vectorială analoagă impulsului ce caracterizează starea unei particule sau cvasiparticule în câmpul periodic al unei rețele cristaline.

impulsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impulsion, lat. impulsio)

1. tendință cauzată de un factor psihologic, emoțional; excitație.
2. mișcare pe care o imprimă unui corp o forță din afară.
3. (var.) impulsiune.

impulsiona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (impuls + -iona)

1. a da impuls.
2. a imprima o mișcare; a stimula, a îndemna, a îmboldi.

impulsionare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (impulsiona)

1. faptul de a impulsiona.
2. imprimare a unei mișcări; producere a unui impuls; impulsionat.
3. convingere a unei persoane de a face un lucru; îndemn, îndemnare.

impulsiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impulsion, lat. impulsio)

1. acțiune de a împinge, de a da o mișcare unui corp; împingere exercitată pe o perioadă de timp, în general foarte scurtă, asupra unui corp staționar și care determină mișcarea acestuia.
2. principiu care determină dezvoltarea, dinamismul unei activități sociale, economice, intelectuale; principiul care determină acțiunea unei persoane.
3. dorință bruscă și imperioasă de a realiza un act.
4. (psihologie) tulburare psihică caracterizată printr-o tendință necontrolabilă de a îndeplini acte care satisfac o nevoie presantă.
5. (var.) impulsie.

impulsiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impulsif)

1. (om) care acționează sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, brutal.

activiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după rus. aktivizirovati)

1. a îndemna să fie mai activ; a impulsiona, a dinamiza.

aferență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Afferenz)

1. (med.) transmitere a impulsurilor senzitivo-senzoriale la diverse niveluri ale sistemului nervos central.

agromanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. agromania)

1. impuls morbid de a trăi în solitudine, de a se retrage la țară.

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.

autoflagela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. autoflageller)

1. refl. a se supune singur unor chinuri fizice sub impulsul unor credințe mistice.