Dictionar

Rezultate principale (Impune):

Impune

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. imponere, după fr. imposer)

1. tr. a face pe cineva accepte ceva.

2. a constrânge (pe cineva) la ceva.

3. a supune unui impozit.

4. intr. a inspira respect, teamă.

5. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma.


Rezultate secundare (Impune):

Impunere

Parte de vorbire: s.
Origine: (impune)

1. acţiunea de a (se) impune; constrângere.

2. impozit.


A fortiori

Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.

2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.


Ascet, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascète)

1. cel care practică ascetismul; pustnic.

2. (fig.) om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă.


Autodisciplină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodiscipline)

1. disciplină pe care şi-o impune cineva.

2. (într-o unitate şcolară) menţinerea disciplinei prin elevi.


Autoexil

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exil)

1. exil pe care şi-l impune cineva.


Autoritate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autorité, lat. auctoritas)

1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziţii, de a impune ascultare.

2. organ al puterii de stat competent ia măsuri şi emită dispoziţii.

3. reprezentant al acestei puteri.

4. influenţă, ascendent, prestigiu.

5. cel care se bucură de această influenţă, de acest prestigiu; somitate.


Caudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. /fauces/ Caudinae)

1. pl. a trece sub furcile ~ = a impune condiţii umilitoare (după o înfrângere totală); (p. ext.) a supune unei critici severe.