Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. imponere, după fr. imposer)
1. tr. a face pe cineva să accepte ceva.
2. a constrânge (pe cineva) la ceva.
4. intr. a inspira respect, teamă.
5. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (impune)
1. acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei; silă, constrângere.
2. aplicare a unei pedepse, a unei prevederi etc.
3. operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; impozare, impozat; (concret.) impozit.
4. (în ritul catolic) ~a mâinilor = binecuvântare prin punerea mâinilor pe capul cuiva.
Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)
1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascète)
1. cel care practică ascetismul; pustnic.
2. (fig.) om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodiscipline)
1. disciplină pe care şi-o impune cineva.
2. (într-o unitate şcolară) menţinerea disciplinei prin elevi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exil)
1. exil pe care şi-l impune cineva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autorité, lat. auctoritas)
1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziţii, de a impune ascultare.
2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri şi să emită dispoziţii.
3. reprezentant al acestei puteri.
4. influenţă, ascendent, prestigiu.
5. cel care se bucură de această influenţă, de acest prestigiu; somitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. /fauces/ Caudinae)
1. pl. a trece sub furcile ~ = a impune condiţii umilitoare (după o înfrângere totală); (p. ext.) a supune unei critici severe.