OK
X
imuabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. immuable)
1.
care
nu
se
schimbă
niciodată;
constant,
permanent,
etern;
imutabil.
imuabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. immuabilité)
1.
însușirea
a
ceea
ce
este
imuabil;
permanență,
fixitate;
imutabilitate.
absolut, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)
1.
adj.
care
nu
comportă
nici
o
restricție,
necondiționat.
2.
total,
complet,
desăvârșit.
3.
adevăr
~
=
adevăr
care
reprezintă
cunoașterea
completă
a
realității;
(fiz.)
mișcare
~ă
=
deplasarea
unui
corp
față
de
un
sistem
de
referință
fix;
zero
~
=
temperatura
cea
mai
joasă
posibilă
(-273ºC).
4.
(mat.;
despre
mărimi)
care
nu
depinde
de
sistemul
la
care
este
raportat.
5.
valoare
~ă
=
valoare
aritmetică
a
unui
număr
algebric,
făcând
abstracție
de
semnul
său;
verb
~
=
verb
tranzitiv
cu
complementul
direct
neexprimat.
6.
s.
n.
principiu
veșnic,
imuabil,
infinit,
la
baza
universului.
7.
ceea
ce
există
în
sine
și
prin
sine.
8.
adv.
cu
desăvârșire,
exact.
dogmă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dogme, lat., gr. dogma)
1.
învățătură,
teză
fundamentală
a
unei
religii,
obligatorie
pentru
toți
adepții
ei,
care
nu
poate
fi
supusă
criticii.
2.
teză
considerată
ca
imuabilă,
care
trebuie
acceptată
necritic
și
aplicată
rigid,
fără
a
ține
seamă
de
condițiile
concrete.
imuabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. immuabilité)
1.
însușirea
a
ceea
ce
este
imuabil;
permanență,
fixitate;
imutabilitate.
imutabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (engl. immutable, lat. immutabilis)
1.
care
nu
se
schimbă;
care
nu
este
supus
schimbării,
vorbind
despre
lucruri
eterne;
imuabil.
2.
(antonim)
mutabil.
imutabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. immutabilité, lat. immutabilitas)
1.
caracterul
a
ceea
ce
nu
se
poate
schimba,
calitatea
a
ceea
ce
este
imutabil;
permanență,
fixitate,
imuabilitate.
2.
(anton.)
mutabilitate.
invariant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr., engl. invariant, germ. Invariant)
1.
adj.
(mat.;
despre
o
mărime,
o
expresie,
o
relație)
care
rămâne
aceeași
pentru
un
grup
de
transformări.
2.
(despre
un
sistem
fizico-chimic)
cu
varianță
nulă.
3.
s.
m.
mărime,
expresie,
relație,
proprietate
care
rămâne
neschimbată
în
urma
unor
transformări
de
natură
fizică
ori
matematică.
4.
formă
lexicală
care,
luată
în
raport
cu
o
altă
formă
din
paradigma
aceluiași
cuvânt,
prezintă
atât
diferențe
de
expresie,
cât
și
de
conținut.
5.
(estet.)
existența
în
toate
domeniile
artei,
de-a
lungul
evoluției
lor
istorice,
a
unor
elemente
cu
caracter
de
permanență,
imuabile.