Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. immunuitaire)
1. cu caracter de imunitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. allergique)
1. I. legat de alergie; cauzat de alergie, caracterizat prin alergie.
2. (med.) se spune despre o persoană al cărei sistem imunitar reacționează (destul de) puternic la prezența unui corp străin.
3. (fig., fam.) care manifestă o incompatibilitate sau un sentiment de antipatie pentru ceva sau cineva.
4. II. persoană care manifestă o alergie.
5. (antonime) analergic, antialergic, hipoalergenic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. auto-antigène)
1. antigen constitutiv al celulelor care induce producerea de autoanticorpi.
2. antigen propriu organismului, care stimulează sistemul imunitar, și poate provoca boli autoimune.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. booster)
1. motor cu abur auxiliar care antrenează roţile libere purtătoare ale unor locomotive cu abur pentru mărirea forţei de tracţiune.
2. (electr., telec.) generator auxiliar pentru sporirea tensiunii; survoltor.
3. fuzee cu mare putere de propulsie şi de scurtă durată, pentru lansarea proiectilelor teleghidate; rachetă auxiliară.
4. (med.) nouă doză de vaccin administrată pentru a întări răspunsul imunitar; rapel.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (hemo- + biologie)
1. disciplină științifică și medicală care studiază aspectele biologice ale sângelui, adică înțelegerea proceselor fiziologice, biochimice și imunitare implicate în funcționarea sistemului sanguin; biologia sângelui.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. immunochimiste)
1. specialist în imunochimie, subdisciplină a chimiei care studiază constituenții și reacțiile chimice ale sistemului imunitar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. immunodeficiency)
1. deficienţă a sistemului imunitar.