Dictionar

Rezultate principale (Incita;):

Incita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. inciter, lat. incitare)

1. a aţâţa, a provoca, a instiga la. 2. a provoca un interes viu, stimulativ.


Rezultate secundare (Incita;):

Incitabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitable)

1. care poate fi incitat.


Incitabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incitabilité)

1. stare de incitare; însuşirea a ceea ce este incitabil.


Incitant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitant)

1. care incită, care provoacă un viu interes; incitativ.


Incitaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incitation, lat. incitatio)

1. incitare.


Incitativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitatif)

1. care incită la ceva, care stimulează; incitant.

2. (finanțe) finanțare = utilizarea fondurilor publice sau private pentru a ghida comportamentul agenților economici și sociali.

3. (antonim) disuasiv.


Incitator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitateur)

1. (cel) care incită; instigator.


Incitabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitable)

1. care poate fi incitat.


Incitabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incitabilité)

1. stare de incitare; însuşirea a ceea ce este incitabil.


Incitant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitant)

1. care incită, care provoacă un viu interes; incitativ.


Incitativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitatif)

1. care incită la ceva, care stimulează; incitant.

2. (finanțe) finanțare = utilizarea fondurilor publice sau private pentru a ghida comportamentul agenților economici și sociali.

3. (antonim) disuasiv.


Incitator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incitateur)

1. (cel) care incită; instigator.


Incitaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incitation, lat. incitatio)

1. incitare.