incoerent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incohérent)

1. lipsit de legătură logică în gândire, în exprimare, în manifestări; fără șir.

incoerență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incohérence)

1. faptul de a fi incoerent.

coerent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cohérent, lat. cohaerens)

1. care prezintă coerență.
2. constituit din părți care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.
3. care menține o logică, armonie a gândirii.
4. (fiz.) (despre unde) care are aceeași lungime de undă și diferență de fază constantă în timp.
5. (antonime) antilogic, incoerent.

dadaism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dadaïsme)

1. curent literar și artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea și răsturnarea valorilor artistice, existente, cultivând ilogicul, arbitrarul irațional, suprimarea oricărei legături dintre gândire și expresie în literatură, colajele, alăturarea incoerentă de linii și de culori în artele plastice; dada.

dezordine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. désordre)

1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj.
2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă.
3. (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală.
4. (fig.) confuzie (în idei); incoerență.

dislogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dyslogie)

1. tulburare a limbajului, printr-o vorbire incoerentă, datorată unor modificări psihopatologice fără substrat neurologic.

divagant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (divaga + -ant)

1. care divaghează, se pierde în cuvinte confuze și abundente.
2. care se dezvoltă fără o direcție precisă.
3. care face ocoluri, care este sinuos.
4. (fig.) extravagant, incoerent în vorbire.

haos

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. chaos)

1. (în mitologia greacă) stare primitivă de neorganizare în care, după presupunerea celor vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) prăpastie fără fund în care s-ar fi găsit într-un amestec confuz și dezordonat elementele și materia înainte de organizarea lumii; abis.
2. (teologie) confuzia generală a elementelor înainte de separarea și aranjarea lor pentru a forma lumea; starea vagă și vidă a pământului înainte de intervenția creatoare a lui Dumnezeu.
3. stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare.
4. (fig.) ceea ce este sau pare a fi neorganizat, dezordonat, confuz, uneori incoerent sau obscur.
5. (fig.) (în special) dezordine socială, politică sau economică; stare de frământare și anarhie.
6. (var.) (înv.) caos, chaos.