Dictionar

Rezultate secundare (Inconstant.):

Inconstant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inconstant, lat. inconstans)

1. care este constant; nestatornic, inegal.


Inconstanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inconstance, lat. inconstantia)

1. lipsă de constanţă; nestatornicie.


Fiabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fiable)

1. (despre un sistem tehnic, un aparat etc.) care prezintă fiabilitate, siguranță în funcționare; a cărui funcționare este regulată și sigură.

2. (antonime) nefiabil, inconstant.


Inconsecvent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inconséquent, lat. inconsequens)

1. care nu este consecvent; schimbător, inconstant.


Inegal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inégal)

1. care nu este egal, identic; lipsit de egalitate.

2. schimbător; neuniform; inconstant.


Infidel, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. infidèle, lat. infidelis)

1. necredincios, nestatornic, inconstant (în dragoste); (despre soţi) care nu respectă credinţa conjugală.

2. (despre memorie) pe care nu se poate conta; slab, defectuos.

3. traducere = traducere incorectă, inexactă.


Obstinaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. obstination, lat. obstinatio)

1. faptul de a fi atașat cu încăpățânare de o idee, un sentiment et cetera; îndărătnicie, tenacitate.

2. calitatea celui care este atașat de o idee, un sentiment etc.

3. (var. înv.) obstenație, obstinațiune.

4. (antonime) inconstanță, versatilitate.


Vagabond, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vagabond, lat. vagabundus)

1. (om, animal) care rătăceşte fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupaţie, existenţă stabilă.

2. (fig.) nestatornic. inconstant.

3. (om) de nimic, fără căpătâi.