Dictionar

inconstant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inconstant, lat. inconstans)

1. care este constant; nestatornic, inegal.
 

inconstanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inconstance, lat. inconstantia)

1. lipsă de constanță; nestatornicie.
 

fiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fiable)

1. (despre un sistem tehnic, un aparat etc.) care prezintă fiabilitate, siguranță în funcționare; a cărui funcționare este regulată și sigură.
2. (antonime) nefiabil, inconstant.
 

inconsecvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inconséquent, lat. inconsequens)

1. care nu este consecvent; schimbător, inconstant.
 

inegal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inégal)

1. care nu este egal, identic; lipsit de egalitate.
2. schimbător; neuniform; inconstant.
 

infidel, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infidèle, lat. infidelis)

1. necredincios, nestatornic, inconstant (în dragoste); (despre soți) care nu respectă credința conjugală.
2. (despre memorie) pe care nu se poate conta; slab, defectuos.
3. traducere ~ă = traducere incorectă, inexactă.
 

obstinație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obstination, lat. obstinatio)

1. faptul de a fi atașat cu încăpățânare de o idee, un sentiment et cetera; îndărătnicie, tenacitate.
2. calitatea celui care este atașat de o idee, un sentiment etc.
3. (var. înv.) obstenație, obstinațiune.
4. (antonime) inconstanță, versatilitate.
 

vagabond, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vagabond, lat. vagabundus)

1. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă.
2. (fig.) nestatornic. inconstant.
3. (om) de nimic, fără căpătâi.