independent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indépendant)

1. adj. care nu depinde de cineva sau ceva; liber, neatârnat; autonom.
2. ~ de = fără a ține seama de...
3. care se bizuie pe propriile sale forțe; cu inițiative personale.
4. s. m. pl. (în revoluția burgheză din Anglia) membrii unei grupări politice reprezentând interesele burgheziei și nobilimii mijlocii.

independent; autonom

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT independens
2. FR indépendant
3. EN independent; autonomous
4. DE selbständig
5. RU сaмостоятельный
6. HU független, autonóm

independență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indépendance)

1. drept al unui stat la existență și dezvoltare liberă, fără amestec din afară, de a-și hotărî singur soarta, de a-și alege, potrivit voinței și intereselor sale, calea de dezvoltare socială și politică.
2. stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane, a unei clase sociale).
3. libertate sau înclinare de a face, sau de a privi ceva în mod independent.
4. proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte.

independentism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. indépendantisme)

1. revendicare de independență a unui popor sau a unui teritoriu față de o entitate politică (țară, federație) de care este atașat.

independentist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (cf. fr. indépendantiste)

1. I. care revendică independența, autonomia unui popor.
2. care privește independentismul.
3. II. susținător al independenței, al autonomiei politice.

acosmism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acosmisme)

1. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu.

agresiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agression, lat. aggressio)

1. atac brutal neprovocat.
2. folosire a forței armate de către un stat sau o coaliție de state împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței politice a unui alt stat.
3. atac asupra persoanelor sau bunurilor.
4. acțiune exterioară care primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu.

aligat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. alligatum)

1. operă tipărită sau manuscrisă independentă, legată cu altele.

apartament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. appartement, it. appartamento)

1. ansamblu de camere și dependințe care formează o locuință independentă într-un bloc sau imobil colectiv.

argument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă.
2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă.
3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.
4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier.

aritmologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arithmologie)

1. studiu al proprietăților numerelor, independent de operațiile care se pot efectua cu ele.