Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indépendant)
1. adj. care nu depinde de cineva sau ceva; liber, neatârnat; autonom.
2. ~ de = fără a ține seama de...
3. care se bizuie pe propriile sale forțe; cu inițiative personale.
4. s. m. pl. (în revoluția burgheză din Anglia) membrii unei grupări politice reprezentând interesele burgheziei și nobilimii mijlocii.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT independens
2. FR indépendant
4. DE selbständig
6. HU független, autonóm
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indépendance)
1. drept al unui stat la existență și dezvoltare liberă, fără amestec din afară, de a-și hotărî singur soarta, de a-și alege, potrivit voinței și intereselor sale, calea de dezvoltare socială și politică.
2. stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane, a unei clase sociale).
3. libertate sau înclinare de a face, sau de a privi ceva în mod independent.
4. proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. indépendantisme)
1. revendicare de independență a unui popor sau a unui teritoriu față de o entitate politică (țară, federație) de care este atașat.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (cf. fr. indépendantiste)
1. I. care revendică independența, autonomia unui popor.
2. care privește independentismul.
3. II. susținător al independenței, al autonomiei politice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acosmisme)
1. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agression, lat. aggressio)
2. folosire a forţei armate de către un stat sau o coaliţie de state împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a unui alt stat.
3. atac asupra persoanelor sau bunurilor.
4. acţiune exterioară care primejduieşte echilibrul şi integritatea unui sistem viu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. alligatum)
1. operă tipărită sau manuscrisă independentă, legată cu altele.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. appartement, it. appartamento)
1. ansamblu de camere şi dependinţe care formează o locuință independentă într-un bloc sau imobil colectiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argument, lat. argumentum)
1. dovadă (propoziţie, raţionament) pe care se întemeiază o demonstraţie; probă.
2. (mat.) element din domeniul de definiţie al unei funcţii; variabilă independentă.
3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.
4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fişier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arithmologie)
1. studiu al proprietăţilor numerelor, independent de operaţiile care se pot efectua cu ele.