index

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. index)

1. listă (alfabetică) a numelor, termenilor sau materiilor cuprinse într-o lucrare; indice.
2. ~ bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprizând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă.
3. listă a cărților interzise de biserica catolică; (p. ext.) listă de cărți interzise.
4. a pune la ~ = a) a trece o lucrare în lista cărților interzise; b) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenită, a socoti pe cineva nedemn sau periculos.
5. s. m. (inform.) parametru care evoluează cu fiecare repetare a unei bucle a programului unui ordinator.
6. degetul arătător.

indexa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. indexer)

1. a întocmi un index.
2. a introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index.
3. a atribui un indice de clasificare unui document.
4. a modifica salariile, pensiile etc. în funcție de un indice economic sau monetar; a compensa; a corela veniturile cu prețurile.
5. (inform.) a indica, într-o instrucțiune, că trebuie adăugat conținutul unui index.

indexteritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. indexterity, fr. indextérité)

1. lipsă de dexteritate, de îndemânare; stângăcie.
2. (antonim) dexteritate.

concordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concordance)

1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor.
6. (anton.) neconcordanță.

dexteritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dextérité, lat. dexteritas)

1. abilitate a mâinii de a executa ceva.
2. (prin ext.) îndemânare, abilitate și precizie în îndeplinirea unei sarcini.
3. (în trecut) fiecare dintre disciplinele de învățământ considerate de mai mică importanță (muzica, desenul etc.).
4. (antonime) indexteritate, stângăcie.

indexa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. indexer)

1. a întocmi un index.
2. a introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index.
3. a atribui un indice de clasificare unui document.
4. a modifica salariile, pensiile etc. în funcție de un indice economic sau monetar; a compensa; a corela veniturile cu prețurile.
5. (inform.) a indica, într-o instrucțiune, că trebuie adăugat conținutul unui index.

indice

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it. indice, lat. index)

1. (mat.) semn distinctiv afectat unei litere, reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage.
2. număr, cifră.
3. cifră dintr-un plan economic ce trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție.
4. mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc.
5. fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc.
6. s. n. 1. index.
7. ~ de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile.
8. indicator al scării unui instrument de măsură.

preindexare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. preindexing)

1. (inform.) proces de calcul al unei adrese în care indexarea se efectuează înaintea evaluării adresei.

delista

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (de- + lista)

1. a elimina un element dintr-o listă sau un registru oficial.
2. (în special) a scoate un medicament dintr-o listă reglementară, un site web dintr-un index al motorului de căutare etc.