indica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. indiquer, lat. indicare)

1. a arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala.
2. a recomanda, a prescrie (un tratament).

contraindica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contre-indiquer)

1. a interzice ceva (unui bolnav); a da o indicație contrară.

indican

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. indican)

1. (chimie) glucozidă conținută de plantele care furnizează indigoul.
2. (med.) substanță prezentă în urina omului în cazurile de insuficiență hepatică sau ca manifestare a bolii Hartnup.

indicanemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indicanémie)

1. prezența indicanului în sânge.

indicanurie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indicanurie)

1. prezența indicanului în urină.

indicare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. indica)

1. acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare.

indicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indication, lat. indicatio)

1. îndrumare, informație, indiciu, lămurire.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abreviativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abréviatif)

1. care abreviază.
2. care indică o abreviere.

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea și sensul segmentului cuprins între originea axei și un punct dat, determinând poziția acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.

accelerando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. accelerando)

1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai repede, grăbind.
2. indicație de tempo care cere interpretului accelerarea, creșterea mișcării; incalzando.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

activist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. activist, rus. aktivist)

1. (adept) al activismului.
2. I. care se referă la activism.
3. II. membru militant al unui partid, sau al unei organizații de masă.
4. susținător al activismului (doctrină care susține acțiunea directă).
5. propagandist pentru o mișcare politică sau sindicală.
6. (antonim) pasivist.