OK
X
indicație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. indication, lat. indicatio)
1.
îndrumare,
informație,
indiciu,
lămurire.
indicativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. indicatif, lat. indicativus)
1.
adj.
care
indică,
face
cunoscut.
2.
mod
~
(și
s.
n.)
=
mod
verbal
care
exprimă
o
acțiune
reală.
3.
s.
n.
denumire
convențională
pentru
unități
militare,
comandanți
etc.
4.
(la
un
post
de
radio-tv.)
semnal
de
identificare
la
începutul
sau
sfârșitul
emisiunii.
5.
~
de
apel
=
apelativ
convențional
din
litere
sau
cifre,
pentru
identificarea
locului
de
origine
sau
a
expeditorului
unui
mesaj
telegrafic
ori
radiofonic.
indicator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. indicateur)
1.
adj.
care
indică,
face
cunoscut.
2.
s.
n.
aparat,
instrument,
element
care
arată
valoarea
unei
mărimi
măsurate.
3.
panou
de
semnalizare
a
direcției,
a
distanței
pe
un
drum
etc.
4.
lucrare
ca
îndrumător.
5.
s.
m.
expresie
numerică
ce
caracterizează
cantitativ
un
fenomen
sau
proces,
ori
îi
definește
evoluția.
6.
substanță
care,
printr-o
modificare
a
culorii
sale,
indică
caracterul
acid
sau
bazic
al
altei
substanțe.
7.
plantă
care,
prin
prezența
sau
absența
sa
într-un
ecosistem,
indică
caracterul
sau
intensitatea
acestuia.
8.
s.
f.
(mat.)
curbă
auxiliară
care
ajută
la
studiul
curbelor
și
al
suprafețelor.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
accelerando
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. accelerando)
1.
(muzică)
(ca
indicație
de
execuție)
din
ce
în
ce
mai
repede,
grăbind.
2.
indicație
de
tempo
care
cere
interpretului
accelerarea,
creșterea
mișcării;
incalzando.
adresant, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f. (înv.)
Etimologie: (germ. Adressant)
1.
persoană
căreia
îi
este
adresată
o
scrisoare
sau
un
colet
și
al
cărei
nume
se
află
indicat
pe
adresă;
destinatar.
adresă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. adresse)
1.
indicație
pe
scrisori,
colete
etc.
care
conține
numele
și
domiciliul
destinatarului.
2.
la
~a
cuiva
=
cu
privire
la
cineva.
3.
comunicare
oficială
făcută
în
scris
de
o
instituție.
4.
dexteritate,
îndemânare.
5.
(inform.)
simbol,
cuvânt,
cod
care
indică
locul
din
memoria
unei
mașini
electronice
unde
se
înregistrează
o
informație.
affabile
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. affabile)
1.
(muz.)
(ca
indicație
de
execuție)
afabil,
grațios.
affrettando
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. affrettando, cf. affrettare „a grăbi”)
1.
(muzică)
(ca
indicație
de
execuție)
în
ritm
grăbit,
accelerând.
2.
indicație
muzicală
care
arăta
o
accelerare
a
timpului
în
executarea
unui
pasaj.
3.
(var.)
affretando,
affrettando.