Dictionar

indiscutabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indiscutable)

1. (și adv.) sigur, incontestabil.
 

apodictic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apodictique, lat. apodicticus)

1. (despre judecăți, raționamente) care exprimă raporturi și legături necesare între fenomene.
2. care nu permite opoziție; indiscutabil.
 

incontestabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incontestable)

1. care nu poate fi contestat; de netăgăduit; sigur.
2. (adv.) fără îndoială; indiscutabil.
 

irefragabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irréfragable, lat. irrefragabilis)

1. care nu poate fi contrazis, pus la îndoială; indiscutabil.
 

pontif

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pontife)

1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astăzi) prelat, episcop.
2. suveran ~ = papă.
3. (fig.; și ir.) persoană considerată, sau având pretenția a fi o autoritate indiscutabilă.
 

real, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. realis, germ. real, it. reale, fr. réel)

1. adj. care există în realitate; efectiv, obiectiv, adevărat.
2. (mat.) număr ~ = număr-limită al unui șir convergent de numere raționale; funcție ~ă = funcție având ca domeniu de valori o mulțime de numere reale.
3. învățământ ~ = secție a liceului în care se studiază cu precădere științele exacte.
4. indiscutabil, incontestabil.
5. s. n. realitate.
 

neîndoielnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + îndoielnic)

1. care nu provoacă îndoială, care nu poate stârni obiecții; indiscutabil, incontestabil.
2. (antonime) nesigur, șovăitor, șovăielnic.