individ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. individu, lat. individuus)

1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins.
2. (peior.) om necunoscut, suspect.
3. ființă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparține.
4. (mat.) unitate statistică.

individual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. individuel)

1. adj. personal, propriu unui individ.
2. care se referă la un singur individ sau la un singur obiect.
3. s. n. concept estetico-literar desemnând exemplarul izolat, cazul particular.
4. (fil.) singular.
5. (adv.) în mod izolat.

individualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. individualisme)

1. ansamblu de concepții (etice) care iau ca punct de plecare individul izolat de societate.
2. concepție și atitudine morală retrogradă, manifestată prin situarea intereselor individului mai presus de cele colective.

individualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. individualiste)

1. (adept) al individualismului.
2. (cel) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (prin ext.) egoist.
3. I. care se referă la individualism, care aparține individualismului.
4. care recunoaște preeminența individului asupra grupului, comunității, societății.
5. al cărui comportament manifestă individualism; care își exprimă independența, originalitatea sa proprie etc.
6. (antonime) altruist, colectivist.

individualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. individualité)

1. ansamblul particularităților specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalți indivizi.
2. ansamblul particularităților unui obiect, fenomen. etc.
3. persoană deosebit de înzestrată, de talentată.

individualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. individualiser)

1. a scoate în evidență un individ, un fapt, punând în lumină particularitățile lui specifice.

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

acultura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. acculturer)

1. a face aculturația unui individ, a unui grup; a adapta la o nouă cultură; a aculturaliza.

aculturație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr., engl. acculturation)

1. complex de transformări care au loc într-un grup cultural (privind modul de a acționa, de a percepe, de a judeca, de a lucra, de a gândi, de a vorbi) ca urmare a contactului cu un grup (de obicei mai mare) aparținând unei alte culturi; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură; aculturalizare.

adaptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.

adelfogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphogamie)

1. (biol.) unire a două organe sau celule generate de același individ.
2. (biol.) copulare a celulelor fiice.
3. (biol.) metodă de ameliorare și formare a unor rase noi de animale.
4. (bot.) polenizare încrucișată între indivizii deosebiți ai unor specii apropiate.