Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. individualité)
1. ansamblul particularităţilor specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalţi indivizi.
2. ansamblul particularităţilor unui obiect, fenomen. etc.
3. persoană deosebit de înzestrată, de talentată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (dez- + individualiza)
1. a face să-şi piardă individualitatea; a depersonaliza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. marionnette)
1. păpuşă manevrată cu sfori, care interpretează diferite roluri pe o scenă specială.
2. (fig.) executant servil, lipsit de individualitate.
3. (mar.) scripete vertical turnant, la piciorul catargului, servind la ghidarea manevrelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. personnalité, germ. Personalität)
1. ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate.
2. individul uman sub raportul dezvoltării depline și al valorificării sociale a însușirilor persoanei.
3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi și obligații.
4. ~ juridică = calitatea de a fi persoană juridică.
5. om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate.
6. ~ istorică (sau politică) = conducător a cărui activitate exercită o influență puternică asupra desfășurării evenimentelor istorice; cultul ~ății = tendința de a acorda unei personalități calități de infailibilitate, un rol exagerat și exclusiv în făurirea istoriei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polyphonie)
1. arta şi tehnica suprapunerii armonice a două sau a mai multor părţi vocale ori instrumentale, fiecare păstrându-şi, în ansamblu, individualitatea melodică.
2. halucinaţie auditivă în perceperea mai multor voci inexistente.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. progressivist)
1. I. referitor la progresivism (curent pedagogic care crede că educația ar trebui să fie un proces de creștere continuă, nu doar o pregătire pentru a deveni adult).
2. II. adept al progresivismului, care crede că individualitatea, progresul și schimbarea sunt fundamentale pentru educația cuiva.