indivizibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indivisible)

1. care nu poate fi împărțit.

indivizibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indivizibilité)

1. faptul de a fi indivizibil; caracterul a ceea ce este indivizibil.
2. (jur.) situație în care, la săvârșirea unei infracțiuni, participă mai multe persoane, ori două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act.

holism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. holisme)

1. concepție metafizică idealistă care susține principiul întregului asupra părților și al ireductibilității lui la suma elementelor componente.
2. doctrină sau punct de vedere care susține ideea că un sistem fizic, biologic, social etc. ar trebui privit ca întreg indivizibil, nu doar ca o colecție de părți, simpla sumă a părților sale nefiind suficientă pentru a-l defini.

impartajabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impartageable)

1. care nu poate fi împărțit, partajat.
2. care este indivizibil, neîmpărțibil.
3. (antonim) partajabil.

indivizibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indivizibilité)

1. faptul de a fi indivizibil; caracterul a ceea ce este indivizibil.
2. (jur.) situație în care, la săvârșirea unei infracțiuni, participă mai multe persoane, ori două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act.

monadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. monade, germ. Monade)

1. (la unii filozofi) unitate indivizibilă materială sau spirituală din care ar fi alcătuită lumea; (la Leibniz) substanță spirituală independentă, care posedă automișcare și care oglindește tot ceea ce există în univers.
2. organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple.

rest

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Rest, fr. reste, ngr., it. resto)

1. ceea ce rămâne (din ceva); rămășiță.
2. deșeu.
3. sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu mai mulți bani decât suma cuvenită.
4. (mat.) rezultatul unei scăderi; diferență.
5. parte indivizibilă care rămâne după efectuarea unei împărțiri.

unitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. unité, lat. unitas)

1. numărul unu; fiecare dintre părțile întregi care compun un lucru.
2. ~ astronomică = unitate pentru exprimarea distanțelor în sistemul solar, distanța medie de la Soare la Pământ.
3. numerele mai mari decât zero.
4. cantitate ca măsură de bază pentru toate obiectele de același fel.
5. însușirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil.
6. coeziune; omogenitate, unire; integritate.
7. formație economică, administrativă etc. care acționează după un plan comun.
8. formație militară, regiment.
9. ~ de foc = cantitatea de muniție (număr de lovituri) pentru o gură de foc.
10. ~ furajeră = unitate de măsură pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor.