Parte de vorbire: s.f.
Origine: (dezinfecta)
1. acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție, dezinfectat.
2. operația de distrugere a germenilor și bacteriilor cu ajutorul unui dezinfectant.
3. împrospătare a aerului dintr-o încăpere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (din supra- + infectare, după fr. surinfection)
1. (med.) infectare adăugată alteia; infecție suplimentară care apare în timpul bolilor infecțioase; superinfecție, suprainfecție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atomiseur)
1. aparat pentru pulverizarea fină a unui lichid, la dezinfectare, vopsit etc.; atomizator.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-infection)
1. infectare cu microbi proprii.
2. reinfectare cu un agent patogen care se află deja în organism.
Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (fr. détergent)
1. (substanţă, amestec) care serveşte ca agent de spălare şi dezinfectare.
2. (produs) capabil să dizolve sau să elimine impuritățile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. désinfectant)
1. (substanţă) care serveşte la dezinfectare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désinfection)
1. acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfectare, dezinfectat.
2. operație de igienă care are ca scop eliminarea agenților infecțioși și a germenilor patogeni dintr-un anumit loc; (prin metonimie) serviciul de igienă responsabil de această operațiune.
3. (fig.) lupta împotriva (și distrugerea) corupţiei morale.
4. (var.) (înv.) dezinfecțiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. étuve)
1. aparat, încăpere în care se produce o temperatură ridicată, pentru dezinfectare, sterilizare etc.