Dictionar

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.
 

acefalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acéphalie)

1. lipsă a capului la unele animale inferioare.
2. monstruozitate, lipsa capului sau nedezvoltarea regiunii cefalice.
 

acnemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aknémie)

1. absența congenitală a membrelor inferioare.
 

amixie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amixie)

1. reproducere a unui organism pe cale asexuată la speciile inferioare.
2. restricție impusă membrilor unei colectivități de a contracta căsătorii cu parteneri din aceeași castă, rasă, religie etc.
 

antrectomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthrectomie)

1. (med.) rezecție a antrului piloric; îndepărtarea chirurgicală a porțiunii inferioare a stomacului.