Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. infinité)
1. caracter a ceea ce este infinit în timp, spațiu sau număr.
2. cantitate, număr nelimitat, foarte mare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kaléidoscope)
1. cilindru opac în care sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel încât mici obiecte colorate, în interior, formează o infinitate de desene simetrice.
2. (fig.) operă, rubrică care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. série, lat. series)
1. înșiruire de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; succesiune de ființe, lucruri, fapte de același fel sau asemănătoare; șir, mulțime.
2. grup, categorie într-o clasificare; repetare a aceluiași tip, a aceleiași acțiuni etc.
3. în ~ = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip.
4. (sport) grupă de concurenți care dispută o probă de calificare.
5. grup de compuși organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula sa câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului.
6. (mat.) expresie dintr-o infinitate de termeni deduși unul din altul după anumite reguli și legați prin semnele plus sau minus.
7. ~ statistică = șir paralel a două caracteristici corelate după un anumit criteriu.
8. (geol.) succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci.
9. ansamblul mărcilor poștale care formează o anumită emisiune.
10. parte dintr-o colecție sau publicație periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general.
11. număr de ordine pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip; număr de fabricație.
12. (fon.) grup de sunete sau foneme printr-o trăsătură comună.
13. (muz.) succesiune prestabilită de 12 sunete ale gamei cromatice, în care fiecare sunet are valoare egală.
14. (inform.) tratare a operațiilor bit după bit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. variabilité)
1. însușirea a ceea ce este variabil.
2. capacitate a organismelor vii de a-și modifica caracterele morfofiziologice în cursul evoluției ca rezultat al adaptării la mediu.
3. (mat.) proprietate a unei cantități sau funcții algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite.
4. însușire a unui cuvânt de a prezenta forme diferite.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. finité)
1. (filosofie) caracter a ceea ce este finit în timp; caracterul finit al ființei umane; finitudine.