Rezultate secundare (Infractor,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infracteur, lat. infractor)
1. cel care comite o infracţiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropologique)
2. şcoală ~ă = a) şcoală întemeiată de Lombroso, care concepea infracţiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susţine în mod eronat că viaţa socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. caution, lat. cautio)
1. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligaţii; garanţie.
2. sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. correction, lat. correctio)
1. corectare a unui calcul, a tirului etc.
2. cantitate care trebuie adăugată sau sesizată din indicaţiile date de un instrument de măsurat pentru a compensa erorile.
3. epanortoză.
4. pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie.
5. casă de ~ = loc unde îşi execută pedeapsa infractorii minori.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. effracteur)
1. infractor care a comis o spargere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. extrader)
1. a preda, la cerere, pe un infractor statului căruia îi aparţine sau care îl revendică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (favoriza)
2. (jur.) ~a infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i uşura consecinţele infracţiunii.