ingeniozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ingéniosité)

1. calitatea de a fi ingenios; inventivitate; iscusinţă.

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.

cazuistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca să rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.

fineţe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. finesse, it. finezza)

1. calitatea a ceea ce este fin; delicatețe.
2. (text.) raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei țesături.
3. raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice.
4. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie.
5. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate.

inventivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inventivité)

1. capacitatea de a inventa, de a concepe ceva nou; însuşirea de a fi inventiv; ingeniozitate.

largamente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. largamente, fr. largement)

1. (muzică; ca indicație de execuție) cu încetineală și lărgime (întindere).
2. pe un spațiu larg; pe o suprafață mare; într-o manieră desfășurată.
3. în mod larg, generos; pe larg, în detaliu; cu ingeniozitate.

rotagramă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rota- + -gramă)

1. instrument de mare ingeniozitate, construit din pătrate translucide de plastic, pe fețele cărora sunt desenate în culori diferite (tri)unghiuri și care, prin rotire, pot fi puse în diferite poziții, subliniindu-se congruențele, paralelismul și proprietățile figurilor rezultate.