Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inhibition, lat. inhibitio)
1. faptul de a (se) inhiba; suprimare pe cale nervoasă a unei funcţii.
2. (chim.) oprire sau încetinire a unei reacţii cu ajutorul inhibitorilor.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR inhibition
3. EN inhibition
5. RU торможение; инrибировaние; инrибиция
6. HU inhibíció, gátlás
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inhibitif)
1. care poate să încetinească sau să oprească o funcție; care inhibă; inhibitor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inhibiteur)
1. adj. care inhibă; inhibant, inhibitiv.
2. s. m. substanţă care poate încetini sau împiedica un proces fiziologic, chimic etc.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT inhibitores
2. FR inhibiteurs
3. EN inhibitors
4. DE Inhibitoren; Hemmungsstoffe
5. RU инrибиторы
6. HU inhibitorok, gátlók
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antithrombine)
1. (med.) substanță din sânge capabilă să inactiveze trombina.
2. (med.) inhibitor fiziologic major al coagulării; anticoagulant natural sintetizat în ficat, care ajută la prevenirea formării inadecvate a cheagurilor de sânge.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antithromboplastine)
1. inhibitor natural al coagulării sângelui.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. catalyse)
1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.
2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.
3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.
4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).
5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).
6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (dez- + inhiba)
1. tr., refl. a(-şi) înlătura starea de inhibiţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezinhiba + -tor)
1. substanţă psihotropă care poate produce dezinhibiţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désinhibition)
1. acțiunea de a (se) dezinhiba; eliberare din starea de inhibiție; dezinhibare.
2. lipsă de reținere, de pudoare, în comportament.
3. (antonime) inhibiție, inhibare.