abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

autolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autolithe)

1. rocă magmatică înglobată în altă rocă, împreună cu care a provenit din aceeași magmă inițială.

cecal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cæcal)

1. (anat.) referitor la cec, partea inițială a intestinului gros; care aparține cecului.
2. (anat.) apendice ileo-~ = mică prelungire a tubului intestinal aflată în partea inferioară a cecumului.

cerapastel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cera- + pastel)

1. gen de pictură modernă, asemănător encausticii, a cărei materie picturală, din bastonașe de ceară, ulei și coloranți, se întărește cu timpul, păstrând toată strălucirea inițială a pigmentului colorant.
2. materia însăși.

colorant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. colorant)

1. I. care colorează; care are însușirea de a colora.
2. II. produs folosit pentru a colora.
3. substanță colorată care se poate atașa de un material pentru a-i conferi o culoare de durată.
4. (loc.) ~ alimentar = aditiv alimentar folosit pentru a adăuga culoare unui produs alimentar sau pentru a-i restabili culoarea inițială.