Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. injection, lat. iniectio)
2. produsul care se injectează.
4. pătrundere sub presiune a unei magme în zonele cele mai adânci ale scoarţei terestre.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abcédographie)
1. (med.) radiografie a unui abces după puncţie, evacuare sau injecţie cu aer.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. embout)
1. piesă metalică cu secţiune conică, ce permite adaptarea acului pentru injecţie la seringi sau la un tub al aparatului de perfuzie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. injecteur)
1. adj. care serveşte pentru injectare.
2. s. n. dispozitiv cu ajutorul căruia se introduce forţat fluidul într-o maşină, într-un mecanism; pompă de injecţie.
3. aparat pentru alimentarea cu apă a cazanului unei maşini cu aburi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. létal, lat. letalis)
1. care provoacă moartea; care face ca un organism animal sau vegetal să nu (mai) fie viabil.
2. (med.) genă ~ă = genă care împiedică dezvoltarea normală a unui individ și care provoacă moartea acestuia dacă efectul ei nu este anulat de alela dominantă normală care îi corespunde.
3. injecție ~ă = mijloc de executare sau de eutanasie prin care unei persoane i se injectează o doză fatală de droguri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rachianesthésie)
1. anestezie a jumătăţii inferioare a corpului, printr-o injecţie în canalul rahidian.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. insulinique)
1. (med.) care se referă la insulină, un hormon secretat de pancreas și implicat în special în regularea glucozei.
2. (med.) șoc ~ = comă hipoglicemică indusă, în scop terapeutic, de o injecție cu insulină.
3. indice ~ = parametru care măsoară producția de insulină în organism ca răspuns la ingerarea oricărui aliment (creșterea insulinei în sânge în cele două ore de la ingerare).