Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inopportun, lat. inopportunus)
1. care nu este oportun; nepotrivit.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. importuna)
1. incomodare.
2. deranjare.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (vb. importuna)
1. (persoană) care este deranjată de cineva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. inopportunité)
1. însuşirea de a fi inoportun; lipsă a unei oportunități; neoportunitate.
2. incomodare.
3. deranjare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. assommer)
1. a ameţi animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică).
2. a inoportuna, a lovi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. contretemps)
1. (muz.) accentuare a timpului slab (neaccentuat) al unei măsuri, timpul tare fiind ocupat de o pauză.
2. inoportunitate, nepotrivire.
3. în ~ = inoportun.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crampon)
1. piron cu care se fixează de traversă şina de cale ferată.
2. mică bucată de talpă sau de cauciuc care se aplică pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea.
3. rădăcina adventivă a unei plante agăţătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc.
4. pedicel de fixare situat pe faţa interioară a talului lichenilor.
5. (fig.) persoană insistentă şi inoportună.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. gaffeur)
1. cel care comite o gafă, o stângăcie, o acțiune inoportună; gafist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. inopportunité)
1. însuşirea de a fi inoportun; lipsă a unei oportunități; neoportunitate.
2. incomodare.
3. deranjare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intrus, lat. intrusus)
1. (cel) care se introduce undeva fără drept, fără vreo calitate; nepoftit, inoportun.