inscripție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inscription, lat. inscriptio)

1. text gravat sau sculptat pe o piatră, pe o monedă etc.

anepigraf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anépigraphe)

1. (despre monumente, monede etc.) fără nici un fel de inscripție; anepigrafic.
2. (despre scrieri) fără titlu.

anepigrafic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anepigraphisch)

1. care este fără titlu, fără inscripție, vorbind despre un monument, o monedă sau un sigiliu; anepigraf.

cronogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chronogramme)

1. inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data.
2. problemă enigmistică în care literele numerale (numerele latine) dintr-o frază, vers, inscripție etc., citite în ordinea lor firească din text (prin adiție) sau anagramate, formează data la care se referă textul, în legătură cu un eveniment istoric.
3. informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc., care au și o semnificație numerală reprezentând cifre romane.
4. grafic reprezentând desfășurarea în timp a unui fenomen; historiogramă.

document

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. document, lat. documentum)

1. înscris prin care se atestă un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație etc.
2. text, inscripție, fotografie etc. care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual.

epigraf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigraphe)

1. citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol.
2. scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc.

epigramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigramme, lat. epigramma)

1. (ant.) inscripție pe pietre funerare, monumente, vase etc.
2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria.
3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc.