Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. insolent, lat. insolens)
1. (şi adv.) obraznic, impertinent; neruşinat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. insolence, lat. insolentia)
1. obrăznicie, impertinenţă; neruşinare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. impertinent, lat. impertinens)
1. I. care nu este adaptat, adecvat obiectului în cauză; care este împotriva rațiunii
2. care vorbește sau care acționează fie cu trufie și dispreț, fie cu familiaritate și lipsă de respect; obraznic, necuviincios, insolent.
3. II. persoană care manifestă un comportament impertinent.
4. (antonime) pertinent, politicos, tacticos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impertinence)
1. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviinţă, insolenţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. impudent, lat. impudens)
1. de o insolenţă dusă până la cinism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. insulter)
1. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolenţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. protervo, lat. protervus)
1. arogant şi insolent în mod sfidător.