Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. instable, lat. instabilis)
1. (despre sisteme fizico-chimice sau tehnice) care nu prezintă stabilitate.
2. (fig.) nestatornic, schimbător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instabilité, lat. instabilitas)
1. însuşire a ceea ce este instabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ad-hoc + -craţie)
1. (în sociologia şi viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică şi socială) ca urmare a impactului societăţii capitaliste dezvoltate cu revoluţia ştiinţifico-tehnică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. azide)
1. combinaţie organică instabilă care se descompune prin încălzire, uneori producând explozie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + complex)
1. ansamblu de specii de organisme instabile într-o navă spaţială pentru cercetări în cosmos.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractériel)
1. referitor la caracter, de caracter.
2. (psihopatologie) se spune despre o persoană care suferă de tulburări de caracter.
3. copil ~ = copil care are o inteligență normală, dar care prezintă tulburări de comportament caracterizate cel mai adesea prin agresivitate, instabilitate excesivă și blocaj în comunicarea cu ceilalți.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carbamique)
1. acid ~ - acid instabil, sub formă de săruri sau de esteri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carbohémoglobine)
1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon şi hemoglobină.