Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instance, lat. instantia)
1. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile şi penale; autoritate judecătorească.
2. în ultimă ~ = până la urmă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instantanéité)
1. însuşirea a ceea ce este instantaneu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instantané)
1. adj. (și adv.) care se produce foarte repede; care apare brusc, pe moment.
2. (fiz., despre mărimi) referitor la un anumit moment.
3. (tehn.; despre centre și axe de rotație) cu poziție variabilă în timp față de sistemul de referință fix și mobil.
4. s. n. fotografie luată cu expunere scurtă.
5. expunere foarte scurtă a clișeului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (acuza)
2. persoană, instanţă care acuză într-un proces penal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appel)
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acţiune făcută de o instanţă judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanţă inferioară.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. appeler, lat. appellare)
1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. axoid)
1. curbă, loc geometric al axei instantanee de rotaţie în mişcarea unui corp rigid.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. centroid)
1. s. n. punct din spaţiu care se mişcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cereşti din vecinătatea lui.
2. s. f. curbă, loc geometric al centrului instantaneu de rotaţie în raport cu sistemul de referinţă mobil sau fix, respectiv rostogolirea şi baza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. consistorium, fr. consistoire)
1. consiliu al împăraţilor romani.
3. instanţă judecătorească ecleziastică.
4. consiliu al cardinalilor, prezidat de papă.
5. adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc.