Parte de vorbire: s.f.
Origine: (instaura)
1. acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instaurație, instaurațiune.
2. acțiunea de a pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.
3. acțiunea de a introduce pentru prima oară un obicei, o modă etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (reinstaura)
1. acțiunea de a reinstaura și rezultatul ei; instaurare din nou; reîntronare, restaurare.
Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (după rus. hvostist)
1. adept al codismului, curent ideologic ce neagă rolul partidului comunist în instaurarea dictaturii proletariatului; oportunist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commune)
1. oraş medieval, care se bucura de o anumită autonomie politică.
2. unitate de bază administrativ-teritorială compusă din unul sau mai multe sate.
3. ~ primitivă = prima formaţiune social-economică din istoria societăţii, cu nivelul scăzut al forţelor de producţie, proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie şi egalitatea în repartiţia produselor.
4. C~a din Paris = formă de guvernare a oraşului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C~elor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. instauration)
1. acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instaurare.
2. acțiunea de a pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.
3. acțiunea de a introduce pentru prima oară un obicei, o modă etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. restaura)
1. acțiunea de a restaura și rezultatul ei; restaurație.
2. reparare, refacere a unei opere de artă.
3. instaurare din nou a unui suveran, a unei dinastii etc.; reîntronare.
4. restabilire a forțelor; regenerare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (reinstaura)
1. acțiunea de a reinstaura și rezultatul ei; instaurare din nou; reîntronare, restaurare.