institut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. institut, lat. institutum)

1. instituție, așezământ unde se fac cercetări științifice.
2. instituție de învățământ superior (cu mai multe facultăți).
3. (în trecut) liceu particular.
4. local în care funcționează asemenea instituții.
5. (pl.) operă care cuprinde principiile dreptului roman din perioada împăratului Iustinian.

instituție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. institution, lat. institutio)

1. formă de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii.
2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfășoară o anumită activitate.
3. așezământ.

instituțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. institutionnel)

1. referitor la instituții; care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial.

instituționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. institutionnalisme)

1. curent în gândirea economică care consideră că economia politică trebuie să aibă ca obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice și juridice și unele fenomene social-economice.

instituționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. institutionnaliste)

1. I. legat de instituționalism, teorie economică care accentuează rolul instituțiilor în funcționarea economiei.
2. II. adept al instituționalismului.

instituționaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. institutionnaliser)

1. a da caracter instituțional, oficial.

institutor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. instituteur, lat. institutor)

1. (în trecut) învățător (la oraș).

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

aboli

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abolir, lat. abolere)

1. a anula, a suprima (o lege, o instituție, o stare social-politică).

aboliționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abolitionniste)

1. I. legat de aboliționism.
2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.
3. II. partizan al aboliționismului.
4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.

academie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituție culturală de stat, creată pentru a sluji progresul științei, literaturii, artei și tehnicii.
2. instituție de învățământ superior.

acta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acta)

1. pl. colecție de documente, registre etc.
2. titlu al unor periodice, colecții de lucrări științifice publicate de o societate, de o instituție.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.