Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aula, germ. Aula)
1. (ant.) curte în faţa locuinţelor importante în jurul căreia se grupau dependinţele.
2. (în evul mediu) curte princiară.
3. sală de conferinţe, cursuri sau festivităţi (în incinta unei instituţii).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- +utila)
1. refl. (despre întreprinderi, instituţii) a se utila cu mijloace proprii; a se autodota.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. codirecteur)
1. cel care deţine conducerea (unei instituţii) cu altcineva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. deponere, după fr. déposer)
1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredinţa bani spre păstrare (unei instituţii); a ~ mandatul = a renunţa la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcţionari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfăşura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanţe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. érection, lat. erectio)
1. schimbare a volumului unor țesuturi sau organe (în special genitale) sub influența afluxului de sânge.
2. acțiune prin care penisul se ridică; rezultatul acestei acțiuni.
3. (înv.) așezare în poziție verticală (a unui monument, a unei statui).
4. (înv.) întemeiere (a unei instituții); (înv.) instituire.
5. (var. înv.) erecciune, erecțiune.