instrucțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instruction, lat. instructio)

1. indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru.
2. unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) și indicând operația de efectuat.

macroinstrucțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. macroinstruction, macro-instruction)

1. (inform.) comandă dată computerului, destinată să producă o succesiune de instrucțiuni în limbajul mașinii.
2. (inform.) grup de instrucțiuni de programare care au fost comprimate într-o formă mai simplă și apar ca o singură instrucțiune.

microinstrucțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. microinstruction)

1. (inform.) instrucțiune corespunzând unui nivel de program elementar.

pseudoinstrucțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. pseudo-instruction)

1. (inform.) instrucțiune destinată a furniza informații referitoare la rezervarea unor zone de memorie și a le inițializa cu valori specifice.

accesa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (engl. access)

1. (inform.) a avea acces, a intra într-o rețea, într-un program.
2. a obține o instrucțiune din memorie, pentru a o executa.

afectație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affectation, lat. affectatio)

1. purtare nefirească, studiată, artificială.
2. programare pe termen lung a unei exploatări forestiere.
3. (cib.) instrucțiune care dă o valoare unei variabile.

atomicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atomicité)

1. calitatea a ceea ce este atomic; caracter atomic.
2. (înv.) (chimie) numărul de perechi de electroni pe care un atom le poate avea în comun cu alți atomi; valență atomică.
3. (economie) stare de echilibru a pieței caracterizată de numărul mare de cumpărători și vânzători și de faptul că niciunul nu îi domină pe ceilalți prin importanța sa.
4. (programare) calitatea unei operațiuni, sau a unui set de operații, de a rula în întregime, fără a putea fi întreruptă înainte de instrucțiunea finală.

comandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commande)

1. ordin, dispoziție, poruncă.
2. ton de ~ = ton poruncitor.
3. conducere a unei unități militare.
4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor.
5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări.
6. acțiune de comandare a unui sistem tehnic.
7. echipamentul necesar efectuării ei.
8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile.
9. (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator.
10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc.
11. marfa comandată.
12. de ~ = executat după indicațiile clientului.
13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc.
14. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.

declarație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclaration, lat. declaratio)

1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc.
2. verb de ~ = verb care denumește acțiunea de „a vorbi”.
3. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare.
4. mărturie, depoziție în fața unei autorități.
5. relatare făcută în fața unei autorități.
6. relatare făcută în fața unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuși.
7. (inform.) instrucțiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia.

didascalie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. didascalie; grec. διδασκαλία, didaskalía „educaţie; înștiințare; instrucțiune (de joc)”)

1. indicație de joc, într-o piesă de teatru, un scenariu.
2. instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești.
3. notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini.
4. (învechit) știință.