Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodidacte)
1. cel care a învăţat sau s-a instruit singur, fără profesor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commando, germ. Kommando)
1. detaşament redus, instruit special pentru acţiuni dificile şi periculoase.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. cultus)
1. cu un nivel înalt de cunoştinţe, de cultură; învăţat, instruit.
2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc.
3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cultivé)
1. (despre plante) care se cultivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. forma)
1. care a atins maturitatea fiziologică; maturizat, matur.
2. care a primit instruire; instruit, educat, pregătit.
3. care a căpătat o anumită experiență de viață.
4. bine ~ = care este construit corect.
5. alcătuit, constituit (din).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (frizer + -iţă)
1. femeie instruită să taie, să coafeze și să întrețină părul (inclusiv barba); femeie frizer.