Dictionar

instrument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrument, lat. instrumentum)

1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operație.
2. sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi.
3. aparat cu care se produc sunete muzicale.
4. (fig.) persoană, lucru de care se folosește cineva pentru a îndeplini o acțiune, a atinge un scop.
5. ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internațional.
6. ~ gramatical = cuvânt cu funcție exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepozițiile, conjuncțiile, verbele auxiliare etc.).
 

instrumenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. instrumenter)

1. intr. a întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice.
2. tr. a scrie părțile instrumentale (ale unei compoziții); a orchestra.
3. (tehn.) a dota (o instalație, un aparat) cu instrumente de control; (ind. petrolieră) a dota o instalație de rafinare cu dispozitive de control automat.
4. (tehn.) a efectua o instrumentație (extragere).
5. a manipula.
 

instrumental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. instrumental)

1. adj. (despre muzică) executat cu ajutorul instrumentelor.
2. complement circumstanțial ~ = complement care arată mijlocul prin care se îndeplinește o acțiune; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care îndeplinește în frază rol de complement circumstanțial instrumental.
3. (psih.; despre condiționări, obiecte, acte psihice) care servește drept mijloc pentru dezvoltarea unei acțiuni sau obținerea unui efect.
4. s. n. caz al flexiunii nominale în indo-europeană (transmis și în limba rusă) care arată instrumentul cu ajutorul căruia se realizează acțiunea verbului.
 

instrumentalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrumentalisme)

1. concepție idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă.
2. școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive.
 

instrumentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. instrumentalist)

1. I. referitor la instrumentalism.
2. care consideră că modelele științifice sunt doar instrumente care ne permit să concepem convenabil fenomenele.
3. II. adept al instrumentalismului.
 

instrumentar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrumentaire)

1. totalitatea instrumentelor într-o anumită activitate.
 

instrumentare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. instrumenta)

1. acțiunea de a instrumenta.
2. orchestrare a unei bucăți muzicale.
3. executare a unei bucăți muzicale la unul sau mai multe instrumente.
4. efectuare a unei instrumentații.
5. (jur.) alcătuire a documentelor necesare pentru declanșarea unei acțiuni juridice.
6. (inform.) inserare de instrucțiuni adiționale într-un program de testat, în scopul evaluării unor atribute ale acestuia.
 

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
 

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.
 

abdominoscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abdominoscope)

1. instrument în abdominoscopie pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop.
2. (var.) abdomenoscop.
 

aberometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aberromètre, cf. lat. aberrare „a se îndepărta” + gr. metron „măsură”)

1. (oftalmologie) instrument pentru măsurarea aberației vizuale.
 

aberoscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aberroscope)

1. (optic.) instrument pentru observarea defectului de distorsiune a unui ochi normal.
 

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.