Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instrumentalisme)
1. concepție idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă.
2. școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. instrumentalist)
1. I. referitor la instrumentalism.
2. care consideră că modelele științifice sunt doar instrumente care ne permit să concepem convenabil fenomenele.
3. II. adept al instrumentalismului.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (lat. correpetitor)
1. interpret care repetă, îndrumă sau acompaniază (la pian, orchestră) soliştii vocali sau instrumentali, dansatorii, coriştii etc., înaintea sau în timpul spectacolului şi concertului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. instrumentalist)
1. I. referitor la instrumentalism.
2. care consideră că modelele științifice sunt doar instrumente care ne permit să concepem convenabil fenomenele.
3. II. adept al instrumentalismului.