Dictionar

Rezultate principale (Instrumentație):

Instrumentaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. instrumentation)

1. etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte; orchestrație.

2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale.

3. ansamblu de instrumente sau dispozitive utilizate pentru o anumită activitate; ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare).

4. (tehn.) extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol.

5. (înv.) instrumentațiune.


Rezultate secundare (Instrumentație):

Instrumenta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. instrumenter)

1. intr. a întocmi contracte, procese-verbale şi alte acte publice.

2. tr. a scrie părțile instrumentale (ale unei compoziții); a orchestra.

3. (tehn.) a dota (o instalație, un aparat) cu instrumente de control; (ind. petrolieră) a dota o instalație de rafinare cu dispozitive de control automat.

4. (tehn.) a efectua o instrumentație (extragere).

5. a manipula.


Orchestraţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. orchestration)

1. arta de a orchestra.

2. transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compoziții muzicale; instrumentație.

3. modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre.

4. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capătă, în poezie, expresivitate și valoare estetică.