Rezultate principale (Instrumentație):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. instrumentation)
1. etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte; orchestrație.
2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale.
3. ansamblu de instrumente sau dispozitive utilizate pentru o anumită activitate; ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare).
4. (tehn.) extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol.
Rezultate secundare (Instrumentație):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. instrumenter)
1. intr. a întocmi contracte, procese-verbale şi alte acte publice.
2. tr. a scrie părțile instrumentale (ale unei compoziții); a orchestra.
3. (tehn.) a dota (o instalație, un aparat) cu instrumente de control; (ind. petrolieră) a dota o instalație de rafinare cu dispozitive de control automat.
4. (tehn.) a efectua o instrumentație (extragere).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. orchestration)
1. arta de a orchestra.
2. transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compoziții muzicale; instrumentație.
3. modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre.
4. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capătă, în poezie, expresivitate și valoare estetică.